Cum este corect: „mândri” sau „mândrii”?

Pluralul cuvântului mândru poate avea mai multe funcții gramaticale, astfel putând avea alte forme de plural:

Adjectiv: român mândru / români mândri / românce mândre

Adverb: suntem mândre de ei / suntem mândri de ei.

(în cele mai multe din cazuri, acest cuvând va avea forma de adejectiv sau de adverb, iar mai rar forma de substantiv articulat, care are doi „i”.)

Substantiv+articol hotărât: mândrele românce / mândrii români (pluralul de la mândrul român)

Niveluri sau nivele?

Cert este că ambele variante de plural sunt corecte. Ceea ce este important este contextul în care folosim acest plural. Pentru pluralul substantivului nivel, în DEX apar următoarele:
  • nivel are pluralul niveluri atunci când are una din următoarele definiții:
    • Înălțimea la care se găsește un punct, o linie sau o suprafață a unui loc, a unui obiect etc. în raport cu un plan orizontal dat;
    • Zonă geologică, subdiviziune stratigrafică a etajelor și a subetajelor, care se distinge după fosilele caracteristice pe care le conține;
    • (Fiz., Chim.) Valoarea intensivă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință;
    • Stadiu, grad (de pregătire, de dezvoltare), treaptă (a calității), indice (al cantității);
    • etaj.
  • nivel are pluralul nivele atunci când înseamnă:
    • Nume dat mai multor unelte, instrumente, dispozitive care servesc la determinarea liniei (sau a poziției, a suprafețelor) orizontale sau cu care se măsoară pe teren diferențele de înălțime dintre două sau mai multe puncte de pe suprafața terestră;
    • nivelă are pluralul nivele
Prin urmare, 
  • blocul are trei niveluri
  • jocurile au niveluri
  • nivelurile subtanțelor au rămas neschimbate
  • am cumpărat două nivele pentru asfalt 

Cum este corect, „vi” sau „vii”?


Varianta „vi” nu va putea fi niciodată un verb, ci doar un pronume (voi,vouă sau v-). Ca să înțelegeți mai bine vă puteți gândi la pronumele celorlalte persoane:  (mi, ți, i, ni, vi, li) s-a făcut dreptate.
Ca și exemplu, „(să) vi la mine” nu poate fi corect. Corect, însă, este varianta „vouă vi s-a dus vestea”.
Dacă vrem să folosim verbul a veni la indicativ prezent, persoana a II-a singular (tu vii) sau conjunctiv, tot pentru persoana a II-a, singular (să vii), atunci va trebui să folosim varianta cu doi i.
De asemenea „vii” poate fi adjectiv, atunci când ne referim la forma de plural de la „viu).

10 reguli de folosire a virgulei

1. Între părţile omogene: substantive, verbe, adjective, etc. 
Atunci când sunt legate prin "şi", "ori" sau "sau", de regulă, părţile de vorbire sau propoziţiile nu se despart prin virgulă.

2. Pentru distingerea cuvintelor de legătură.
3. Pentru izolarea cuvintelor de adresare.
4. Cuvinte incidente.
5. După adverbe.
6. Complemente circumstanţiale.
7. Apoziţii.
8. Construcţii gerunziale.
9. Citate.
10. Date şi adrese.


Exemplu: 
Copilul, bunicul, căţelul şi pisica au intrat repede în casă. - subiect multiplu. 
Camera înaltă, luminoasă, inundată de lumină îmi părea un vis. - atribut multiplu. 
Intrând în casă, vede florile, cărţile, hărţile răvăşite pe birou. — complement direct multiplu. 


Se despart prin virgulă părţile de vorbire sau propoziţiile legate prin: "nici", "dar", "însă", "ci", "dar şi", "precum şi", "deci", "prin urmare", "aşadar", "înconcluzie". 
Exemple: 
"Am să revin acasă, însă eu fac regulile"; 
"M-am pregătit foarte bine, prin urmare voi lua o notă bună". 
Excepţie: Când "iar" este folosit că adverb cu sensul de "din nou", nu se desparte prin virgulă. 

Substantivele în cazul vocativ se separă de restul propoziţiei: 
Exemplu: Mănâncă, calule, ovăz! 

Cuvintele care aduc o informaţie suplimentară, nu au valoare semnificativă în sine, ci vin că să aducă o precizare în ceea ce este exprimat, enunţul poate fi înţeles şifără cuvintele sau propoziţiile incidente ce se despart prin virgulă. 
Exemple: cu părere de rău, fără doar şi poate, din fericire, din păcate, într-adevăr, fireşte, la urmă urmei, în concluzie, prin urmare, de altfel, aşadar, desigur, ladrept vorbind, mai ales, de exemplu etc. 
"Am să te susţin în demersul tău, de exemplu, am să vorbesc cu fratele meu". 
“Totuşi, la mare e soare mereu” . 
"Aşadar, sunteţi împotriva mea". 

După adverbe de afirmaţie şi de negaţie sau interjecţii, când acestea sunt echivalente ale unei propoziţii. Dacă după adverb/interjecţie urmează o propoziţie introdusăprin că, virgula nu se mai foloseşte: 
Exemple: 
Fireşte, a încercat să-i ajute. 
Nu, nu mai ascult. 
Iată, mă predau de bună voie. 

Părţile de propoziţie care răspund la întrebările: "cum?", "când?", "unde?" care sunt plasate între subiect şi predicat se despart cu virgule. 
Exemple: 
Eu, atunci, am fugit repede în casă. 
Echipa noastră, acolo, a triumfat asupra tuturor participanţilor. 
Ei, de jur-împrejur, vedeau numai nisip. 

Apoziţia simplă sau dezvoltată se izolează prin virgulă de restul propoziţiei: 
Exemplu: Mircea, fiul, a sosit vesel acasă. 
Atunci când apoziţia face însă parte dintr-un nume propriu, această nu se izolează prin virgulă: 
Exemplu: Mircea cel Bătrân a fost Domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1394. 

Construcţiile gerunziale se izolează, de obicei, prin virgulă de restul frazei, mai ales când ele precedă verbul. 
Exemple: 
Alunecând, el şi-a rupt piciorul. 
El, fiindu-i îngheţate mâinile, n-a putut scrie. 

Indiferent care ar fi poziţia lor în frază, citatele se despart întotdeauna prin virgule. 
Exemple: 
Alergătorul a zis, "Am văzut o raţă". 
"Am văzut o raţă", a zis alergătorul. 

Foloseşte virgula pentru a separă fiecare element dintr-o adresă. 
"Adresa biroului este Strada Puţul lui Zamfir, numărul 28, Bucureşti, sector 1". 
De asemenea, virgula este utilizată pentru a separă fiecare element dintr-o dată, excepţia fiind dacă menţionezi doar luna şi anul. 
"Vineri, 15 martie, 2013, a fost o zi ciudată" 
"Martie 2013 a fost o lună ciudată" 

Cum este corect ?

corect: complex – complecşi
greşit: complexi

purici este pluralul de la purice, nu pureci.

eu voiam (nu e corect vroiam, vroiai etc…)
tu voiai
el voia
noi voiam
voi voiaţi
ei voiau

Nouă modă de a folosi â în loc de î la începutul şi sfârşitul cuvintelor.
Regulă e următoarea:
- â se foloseşte DOAR în interiorul cuvintelor, iar î la începutul şi sfârşitul cuvintelor. Prin urmare, nu mai spuneţi “ântrebare”, “âmi” sau “a hotărâ”, ci “întrebare”, “îmi” sau “a hotărî”.

GREŞEALĂ: – folosirea cuvântului jicnire în loc de jignire. Probabil că veţi învaţă să-l scrieţi corect dacă luaţi un caiet şi notaţi de 100 de ori JIGNIRE, JIGNIRE, JIGNIRE…

FOLOSIREA CORECTĂ A LINIUŢEI / (Despărţirea cuvintelor prin liniuţă).
Liniuţa se foloseşte în cazurile în care după un cuvânt urmează cuvintelele alea mici: -mi, -ţi, -i, -ne, -vă, -le, care ţin locul pronumelor mie, ţie, lui/ei, nouă, vouă, lor.
- Spre exemplu, nu spuneţi “fi-ţi buni“, pentru că -ţi nu ţine locul pronumelui ţie.. corect este “fiţi buni“.
- Puteţi să spuneţi “lăsaţi omul în pace” dar nu puteţi să spuneţi “lăsaţi omul în pace”, ci “lasă-ţi omul în pace”, pentru că e omul tău (lasă-ţi ŢIE omul în pace). Nu este corect “lasă-ţi omul în pace” când le spuneţi altora să-l lase în pace.
- Spuneţi “băgaţi un nou server”, nu “bagă-ţi un nou server”. Cu liniuţă s-ar fi scris dacă aveam construcţii de genul “bagă-ţi un nou server” (bagă-ţi ŢIE un nou server)
- Scrieţi “uitaţi un monstru!”, nu “uită-ţi un monstru!”, că nu zici “uită-ţi ţie un monstru”…
Marea greşeală se face în general la cuvintele care se termină în ţi … aşa că de fiecare dată când vreţi să puneţi liniuţă, gândiţi-va dacă puteţi să înlocuiţi ceea ce este după liniuţă, cu unul dintre pronumele pe care le-am scris mai sus, adică gândiţi-vă dacă puteţi înlocui “-ţi” cu “ţie” şi dacă nu puteţi, scoateţi liniuţa aia !

corect: “nu face”, “nu zice” ;
greşit: “nu fă”, “nu zi”

Nu se lasă spaţii între cuvânt şi semn de punctuaţie (când semnul de punctuaţie e după cuvânt, ci doar între cuvântul de după semn şi semn). ex:
corect: Ana are mere. Şi ce dacă?
greşit: Ana are mere . Şi ce dacă ?
greşit: Ana are mere .Şi ce dacă?

a crea
eu creez
tu creezi
el creează
noi creăm
voi creaţi
ei creează

se creează

eu am creat
tu ai creat
el a creat
noi am creat
voi aţi creat
ei au creat

eu voi crea
tu vei crea
el va crea
noi vom crea
voi veţi crea
ei vor crea

va fi creată o rachetă
vor fi create 3 rachete

corect e “înot” şi nu “înnot”
corect e “s-a înecat”, nu “s-a înnecat”

corect: mi-ar plăcea
greşit: mi-ar place

corect: un membru-doi membri
greşit: doi membrii

corect: nou născuţi
greşit: noi născuţi

corect: nu-ţi face iluzii!
greşit: nu-ţi fă iluzii!

corect: şaptezeci şi trei
greşit: saptezecisitrei

corect: ostatic
greşit: ostatec

corect: s-a făcut ora douăsprezece
greşit: s-a făcut ora doisprezece

corect: repaus
greşit: repaos

corect: “să nu fii supărat!”
greşit: “să nu fi supărat!”

corect: fiica Anei
greşit: fiica lui Ana

corect: delincvent
greşit: delicvent

corect: n-am decât…
greşit: am decât…

corect: să aibă
greşit: să aibe

corect: un zmeu de hârtie, două zmeie de hârtie
greşit: un zmeu, două zmee (sau doi zmei…)
(am auzit voci care spuneau că şi “zmeu din poveşti” are tot forma asta dar eu n-am văzut nicăieri scris “Mama Zmeielor” sau “Făt Frumos s-a întâlnit cu două zmeie”!)

corect: eu enumer, tu enumeri, el enumeră, noi enumerăm, voi enumeraţi, ei enumeră.
greşit: enumerez, enumerezi, enumereaza…sau eu enumăr.

corect: mersi pentru carte!
greşit: merci pentru carte! (e vorba de lb. română)