10 reguli de folosire a virgulei

1. Între părţile omogene: substantive, verbe, adjective, etc.

Atunci când sunt legate prin "şi", "ori" sau "sau", de regulă, părţile de vorbire sau propoziţiile nu se despart prin virgulă.
Exemplu: 
Copilul, bunicul, căţelul şi pisica au intrat repede în casă. - subiect multiplu. 
Camera înaltă, luminoasă, inundată de lumină îmi părea un vis. - atribut multiplu. 
Intrând în casă, vede florile, cărţile, hărţile răvăşite pe birou. — complement direct multiplu. 

2. Pentru distingerea cuvintelor de legătură.


Se despart prin virgulă părţile de vorbire sau propoziţiile legate prin: "nici", "dar", "însă", "ci", "dar şi", "precum şi", "deci", "prin urmare", "aşadar", "în concluzie". 
Exemple: 
"Am să revin acasă, însă eu fac regulile"; 
"M-am pregătit foarte bine, prin urmare voi lua o notă bună". 
Excepţie: Când "iar" este folosit că adverb cu sensul de "din nou", nu se desparte prin virgulă. 

3. Pentru izolarea cuvintelor de adresare.


Substantivele în cazul vocativ se separă de restul propoziţiei: 
Exemplu: Mănâncă, calule, ovăz! 

4. Cuvinte incidente.


Cuvintele care aduc o informaţie suplimentară, nu au valoare semnificativă în sine, ci vin că să aducă o precizare în ceea ce este exprimat, enunţul poate fi înţeles şifără cuvintele sau propoziţiile incidente ce se despart prin virgulă. 
Exemple: cu părere de rău, fără doar şi poate, din fericire, din păcate, într-adevăr, fireşte, la urmă urmei, în concluzie, prin urmare, de altfel, aşadar, desigur, ladrept vorbind, mai ales, de exemplu etc. 
"Am să te susţin în demersul tău, de exemplu, am să vorbesc cu fratele meu". 
“Totuşi, la mare e soare mereu” . 
"Aşadar, sunteţi împotriva mea". 

5. După adverbe.


După adverbe de afirmaţie şi de negaţie sau interjecţii, când acestea sunt echivalente ale unei propoziţii. Dacă după adverb/interjecţie urmează o propoziţie introdusăprin că, virgula nu se mai foloseşte: 
Exemple: 
Fireşte, a încercat să-i ajute. 
Nu, nu mai ascult. 
Iată, mă predau de bună voie. 

6. Complemente circumstanţiale.


Părţile de propoziţie care răspund la întrebările: "cum?", "când?", "unde?" care sunt plasate între subiect şi predicat se despart cu virgule. 
Exemple: 
Eu, atunci, am fugit repede în casă. 
Echipa noastră, acolo, a triumfat asupra tuturor participanţilor. 
Ei, de jur-împrejur, vedeau numai nisip. 

7. Apoziţii.


Apoziţia simplă sau dezvoltată se izolează prin virgulă de restul propoziţiei: 
Exemplu: Mircea, fiul, a sosit vesel acasă. 
Atunci când apoziţia face însă parte dintr-un nume propriu, această nu se izolează prin virgulă: 
Exemplu: Mircea cel Bătrân a fost Domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1394. 

8. Construcţii gerunziale.


Construcţiile gerunziale se izolează, de obicei, prin virgulă de restul frazei, mai ales când ele precedă verbul. 
Exemple: 
Alunecând, el şi-a rupt piciorul. 
El, fiindu-i îngheţate mâinile, n-a putut scrie. 

9. Citate.


Indiferent care ar fi poziţia lor în frază, citatele se despart întotdeauna prin virgule. 
Exemple: 
Alergătorul a zis, "Am văzut o raţă". 
"Am văzut o raţă", a zis alergătorul. 

10. Date şi adrese.


Foloseşte virgula pentru a separă fiecare element dintr-o adresă. 
"Adresa biroului este Strada Puţul lui Zamfir, numărul 28, Bucureşti, sector 1". 
De asemenea, virgula este utilizată pentru a separă fiecare element dintr-o dată, excepţia fiind dacă menţionezi doar luna şi anul. 
"Vineri, 15 martie, 2013, a fost o zi ciudată" 
"Martie 2013 a fost o lună ciudată" 


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu